Review cazare: Neptune Eilat Hotel, Israel

Pentru vacanta din Eilat, cazarea am rezervat-o la Neptune Eilat Hotel, aflat chiar pe plaja principala din Eilat. Am dorit sa avem vedere directa catre Marea Rosie, iar acest hotel are toate camerele cu vedere spre Marea Rosie, asadar nu trebuie sa va faceti griji ca la acest hotel nu veti primi camera promisa cu priveliste catre mare.

Pozitionat in zona centrala a orasului, veti avea la indemana orice: supermarketuri, chiar si un mall (in principal cu haine, fara zona de food court), fantanile muzicale din Eilat, statie de autobuz chiar langa hotel si restaurante in zona.

Hotelul are 7 etaje, un restaurant mare la parter, un lobby imens si doua piscine cu apa calda chiar si in ianuarie. Cereti la receptie sa fiti cazati la ultimul etaj: merita privelistea.

Micul dejun desi este destul de bogat, nu contine carne de niciun fel, decat peste. In rest, puteti manca de toate, de la omlete facute pe loc, pana la salate, pizza sau branzeturi.

Spatiul din camere este generos, iar peretele dinspre mare este complet din sticla, facand astfel ca privelistea catre Marea Rosie sa fie superba. Balconul este mare, spatios.

Daca va veti caza in perioada iernii, s-ar putea ca noaptea sa fie mai frig, iar sistemul de ventilatie al hotelului nu da caldura, in ciuda afisajului care seteaza temperatura la 25 de grade, tot rece va baga. Puteti insa suna la receptie si va vor da un calorifer electric.

Ca si facilitati, in camera veti avea WiFi gratuit destul de bun, o plasma, articole de igiena, seif si frigider.

Personalul hotelului este amabil, dornic sa va faca sederea in Eilat cat mai placuta.

Notele VAGABONDS pentru Neptune Eilat Hotel:
– Localizare: 10/10
– Mancare: 4/10
– Conditii de cazare: 7/10
– Curatenie: 7/10

Lasa un comentariu, intreaba-ne ceva sau spune-ne cum a fost

Website realizat de BlueBird.ro